n. 15 august 1937, Constanţa
    Absolvent al Facultăţii de Filologie din Bucureşti, 1962
    Asistent universitar la Insitutul Pedagogic din Constanţa, 1962-1966
    Redactor , 1966-1972, 1980-1989 şi redactor-şef 1971-1972, 1980-1989, 1990-2001, la revista TOMIS
    Colaborează cu proză, reportaje, note de călătorie la revistele: Argeş Contemporanul, Orizont, Tribuna, România literară, România pitorească, Tineretul liber-Suplimentul literar artistic, Vatra , Viaţa militară etc.
    Debut literar: Revista Tribuna, 1963 cu povestirea: Prietenul meu, Corniţă
    Debut editorial: volumul de proze scurte Cheltuieli de reprezentare. Bucureşti: Albatros, 1970.
    Volume publicate
    Romane: Adio, Robert. Bucureşti: Eminescu, 1974; Separaţia bunurilor; Bucureşti: Eminescu, 1975; Vară nebună cu bărci albastre. Bucureşti: Eminescu, 1983; Plutind avan pe marea cea adâncă. Bucureşti: Eminescu, 1987; Punctul mort. Constanţa: Ex Ponto, 1996.
    Nuvele: Cocorul de pază. Bucureşti: Eminescu, 1983; Oameni, furtuni, vapoare. Bucureşti Albatros, 1984 (în colaboarare cu Nicolae M. Balotă);
    Note de călătorie: Fericit cel care, ca Ulise. Bucureşti: Eminescu, 1978.
    Traduceri: Abandonaţi nava de R.F. Newcomb. Bucureşti: Meridiane, 1984.
    Editor al antologiei: Vânzătorul de enigme. Antologie de proză dobrogeană. Constanţa: Europolis, 1993.
    Scenarist: emisiuni de TV , radio, lung metrajul artistic: Furtună în Pacific, documentarul: Puterea calorică a lemnului de palisandru
    Semnează prefaţa la volumele: Un Ulise întâmplător: O sută de zile cu nava Zimnicea de Traian Brătianu. Constanţa: Muntenia, 1998; Manuscrise şi cărţi cu autograf în colecţiile Bibliotecii Judeţene Constanţa de Gelu Culicea. Constanţa: BJC, 2002.
Prezent în toate dicţionarele literare.
    Membru al Uniunii Scriitorilor din anul 1977.
    Comentarii critice despre opera literară a lui Constantin Novac: Alex. Ştefănescu, Laurenţiu Ulici, Al. Protopopescu, Marian Papahagi, Gabriel Rusu, Nicolae Motoc, Mircea Zaciu, Liviu Petrescu, Hristu Cândroveanu, Mircea Iorgulescu, Cornel Regman, Nicolae Manolescu, C. Livescu, Arthur Porumboiu, Victor Corcheş, Sorin Titel etc.     Constantin Novac, povestitor prin excelenţă, un împătimit iubitor al universului apelor nesfârşite şi-a dedicat romanele descrierii aventurilor şi întâmplărilor din mediul marinăresc , văzut ca o posibilă evadare din cotidian, dar şi ca o tulburătoare experienţă de viaţă. Literatura mării îşi regăseşte în paginile sale forţa descrierilor unor peisaje unice.
    Pentru lectorii săi, Constantin Novac a recreat o lume ale cărei personaje vii conturează asprul univers marinăresc, ignorând poeticul facil legat îndeobşte de această profesie. Stilul oral de care se impregnează puternic dialogurile aduc un plus de autenticitate şi veridicitate întregii naraţiuni.
    Constantin Novac nu crede se pare în modele literare: ţine să îşi creeze propriul stil pentru o temă literară mult exploatată de-a lungul timpului, în poezie, eseu ori proză. Conştient de aceasta, autorul vrea să scrie o literatură a mării, fără canoanele literaturii mării.
    Sarcastic, ori numai amuzat ironic, Constantin Novac îşi cucereşte audienţa prin paradoxalul amestec de ordine şi haos. Excelent observator, scriitorul a ales varianta unui realism bine temperat de participarea sa la aventurile mării, şi astfel, întâmplările adevărate au căpătat inefabilul literaturii.
    Există, fireşte şi la Constantin Novac mări agitate, valuri furioase, lupta cu nemilosul ocean care fascinează. Universul acesta, până la urmă necunoscut pentru cititorul obişnuit reuşeşte să capteze atenţia şi să creeze o indubitabilă atracţie a mării.
    În mod cert, o altă notă de culoare o dau descrierile porturilor, simţite ca deschideri spre lume, locuri ale concentrării esenţelor călătoriilor. Destinaţii obligatorii , ele oferă protecţie, dar şi temeri.Explorarea acestora înseamnă pitoresc, experienţă, dar şi curaj, acomodare cu viaţa, dar şi adaptare la durităţile ei.
    Lectura prozei semnate Constantin Novac oferă cititorului prilejul remodelării universului marin împreună cu prozatorul, într-o concomitentă redescoperire a acestuia.

Corina APOSTOLEANU

    Pe pământul dintre Dunăre si Mare, etnia tătară există de sute de ani, dând dovadă, în primul rând, de ataşament faţă de patria română. De-a lungul timpului, istoria ne-a fost deopotrivă amică şi duşmană, oferindu-ne si cadrul unei împliniri spirituale. Ea a fost concretizată, în special, în anii perioadei înterbelice, de apariţia unui număr important de gazete, reviste, periodice, la dezvoltarea cărora au contribuit intelectuali de frunte ai etniei tătare din România.

        

    Exemplele sunt numeroase. Cel mai concludent, este apariţia, la Constanţa, ani de-a rândul, a unei reviste-simbol , “Emel” (“Idealul”), frontul de luptă al năzuinţelor tătarilor crimeeni. În momentul în care condiţiile politice nu au mai permis prezenţa publicaţiei, aceasta a fost tipărită la Ankara, continuând să susţină aceeaşi cauză.
    În România, mai ales după anul 1989, activitatea editorială şi cea publicistică au căutat să-şi impună trăsăturile caracteristice, în primul rând, de limbă şi de obiceiuri. Înfiinţarea Uniunii Democrate a Tătarilor Turco-Musulmani din România a impus, automat, şi apariţia propriului organ de presă, care să reflecte specificul unei comunitaţi altruiste, în ceea ce priveşte numărul intelectualilor afirmaţi în multiple domenii.
    Revista “Karadeniz” (“Marea Neagra”) oferă, în această ordine de idei, răspunsuri, care clarifică anumite întrebări, rămase, de-a lungul anilor, mai mult sau mai puţin, fără explicaţii.
    Apărută în luna aprilie a anului 1990, publicaţia s-a angajat să apere imaginea minoritaţii tătare din România, să promoveze cultura si civilizaţia acesteia. Întâiul colectiv de redacţie a fost format dintr-o serie de cunoscute personalităţi culturale, precum domnii Tahsin Gemil, Genan Bolat, Hamdi Cerchez, Baubec Aciemin. Au mai colaborat, în cei 12 ani de activitate, revista având o apariţie lunară, Nedret Mahmut , Acmola Ghiuner, Yasar Memedemin, Nevzat Yusuf-Sarighiol, Altay Kerim, Enver Mahmut, Gafar Ekrem, Gemal Hagi Amet, Gevat Ziaedin, Nihat S.Osman şi multi altii.
    Specialişti în diferite domenii, de altfel nume cunoscute ale etniei tătare, au reuşit să promoveze, prin articole competente, personalitatea etniei tătare, istoria ei, conceptul de identitate naţională.
    Folosind, ca mijloc de comunicare, limbile tătară, română şi turcă, revista “Karadeniz” se regăseşte şi în multe colecţii din străinătate, mai ales, din Turcia şi Crimeea.
    Concluzionând, putem afirma că, prin prezenţa acestei reviste în peisajul publicistic din România, sărbatoarea spiritului este la ea acasă.
    Casa mirifică şi durabilă...

Aledin AMET

    Cele două volume publicate la Editura Companiei Naţionale Administraţia Porturilor Maritime Constanţa S.A., însumează peste 500 de pagini, onorate cu semnăturile unor prestigioşi istorici, muzeografi, publicişti. Semnalăm câteva dintre valoroasele contribuţii ale semnatarilor: prof. univ. dr. Gheorghe Buzatu face câteva referiri la Jurnalul mandarinului valah al lui Petre Pandrea, valahul din epoca celeilalte mondializări; comandorul drd. Ion Ionescu se referă la înzestrarea cu nave şi tehnică de luptă a Marinei Române 1919-1939; muzeografa Andreea Atanasiu abordează simbolurile şi imaginile navale în pictura bisericească a Evului mediu; muzeograful Cornel Greavu face un scurt istoric al distrugătoarelor româneşti; muzeografa drd. Carmen Atanasiu analizează Conferinţa de la Paris (2 aug. 1920 – 23 iulie 1921) şi statutul definitiv al Dunării; muzeografa drd. Mariana Cojoc evidenţiază eforturile forurilor locale pentru consolidarea malurilor Mării Negre în oraşul Constanţa la sfârşitul sec. XIX; drd. Gabriel Talmaţchi aduce precizări cu privire la portul militar şi comercial de la Carsium (Hârşova) în epocile istorice romană, romano-bizantină şi medievală; dr. Stoica Lascu cu acribia binecunoscută, face o sinteză a preocupărilor marelui istoric Nicolae Iorga referitoare la spaţiul pontic; drd. Constantin Cheramidoglu reliefează câteva consideraţii privind tranzitul cehoslovac prin portul Constanţa în perioada interbelică; comandorul drd. Marian Moşneagu ne aduce în actualitate momente din trecutul Flotilei de Dunăre reflectate în Registrul istoric al vedetei de siguranţă Căpitan Romano (1937-1948); comandorul dr. Ioan Damaschin prezintă un studiu privind acţiunile de luptă ale forţelor fluviale în perioada 28 iunie 1940 – 26 iulie 1941; colonel dr. Valentin Ciorbea menţionează evoluţia şi pregătirea unităţilor de Infanterie Marină între anii 1918 – 1956; colonel Mihai Tăpârlea evidenţiază importanţa strategică pentru cooperarea europeană a canalului Rhin – Main – Dunăre etc.
    Un bogat material ştiinţific întregeşte eforturile tuturor colaboratorilor în elaborarea celor două volume, în studiul istoriei marinei române.

Gelu CULICEA