Cuprins

LECTURA ŞI BIBLIOTECA PUBLICĂ LA CLUJ

    Cu puţin timp înainte de a ne părăsi, Traian Brad a finalizat o lucrare monografică despre lectură şi bibliotecă – o amplă cercetare, bazată pe o temeinică documentare şi o pertinentă analiză, rezultată dintr-o experienţă practică de aproape 20 de ani, timp în care s-a aflat în primele rânduri ale luptei pentru obţinerea unui statut normal şi eficient de funcţionare al bibliotecilor din România, în concordanţă cu normele europene.
    S-a numărat printre fondatorii Asociaţiei Naţionale a Bibliotecarilor şi Bibliotecilor Publice din România, este ales vicepreşedinte al acesteia în perioada 1990-1998, iar apoi preşedinte, este primul preşedinte al Consiliului Directorilor din Bibliotecile Publice din România în perioada 1994-1998. Deşi venit mai târziu în activitatea bibliotecară, a dovedit o mare putere de muncă, însuşindu-şi într-un timp scurt cunoştinţele de specialitate şi în special pe cele manageriale necesare abordării în condiţiile perioadei de tranziţie a rolului bibliotecii publice. În toată această perioadă, Traian Brad s-a luptat cu înverşunare, declarând război deschis birocraţiei ce nu înţelegea să aşeze biblioteca în locul ei cuvenit de instituţie necesară, greu de ignorat într-o societate democratică.
    În lucrarea sa, ultima din păcate, despre lectura şi biblioteca publică la Cluj, sunt prezentate etapele principale ale apariţiei şi dezvoltării bibliotecilor transilvănene, cu privire specială la Cluj, dar şi legăturile acestora cu celelalte teritorii.
    Capitole speciale sunt dedicate activităţii bibliotecilor publice din perioadele: 1945-1956; 1957-1969 şi 1971-1989, în care sunt analizate toate greutăţile pe care acestea au fost obligate să le parcurgă. Cu discernământul cercetătorului atent, sunt scoase în evidenţă şi aspectele pozitive în domeniul bibliotecilor publice din perioadele amintite. În cea mai mare parte lucrarea este dedicată bibliotecii publice clujene, în capitolul al IX-lea, unde pe parcursu parcursul a peste 250 de pagini sunt analizate etapele parcurse în definirea sa actuală de centru metodologic biblioteconomic modern pentru reţeaua bibliotecilor din judeţul Cluj şi nu numai, ea fiind în ultimii cinci ani un centru al implementărilor unor programe europene de certă valoare, ce au fost generalizate şi în alte biblioteci judeţene. Acest capitol se constituie într-un adevărat manual de teorie şi practică bibliotecară, în el găsindu-se soluţiile de selectare şi organizare a personalului, principiile de organizare şi dezvoltare a colecţiilor, de fundamentare a problemelor de comunicare a colecţiilor, metodologia şi formele activităţii de informare bibliografică şi documentare, îndrumarea metodică a reţelei de biblioteci publice din teritoriu, animaţia culturală. În finalul capitolului respectiv sunt prezentate etapele de construcţie ale noului sediu al bibliotecii publice clujene, început în anul 1994 şi finalizat parţial în toamna anului 2001, fapt ce a încununat totodată o idee clădită pe nesomnul şi zbaterea, pe tenacitatea, dăruirea şi profesionalismul lui Traian Brad, care din nefericire nu s-a putut bucura de a vedea dusă până la capăt această mare operă a vieţii sale.

        

    Anexele bogate, ilustraţiile ca şi “micul dicţionar” de bibliologi clujeni completează lucrarea, recomandând-o ca document indispensabil oricărei cercetări viitoare pe aceeaşi temă, iar contribuţia fostului meu coleg de breaslă va fi de fiecare dată evidenţiată.
     Pentru că: “Traian Brad a adus cu el în bibliotecă nu doar dragostea lui aproape copilărească pentru miracolul cărţii ci şi dorinţa de a face, şi priceperea de a face bine printr-o colaborare permanentă cu toţi ceilalţi. Fiecare victorie în războiul cu birocraţia aşează biblioteca în locul ei cuvenit, de instituţie-focar, greu de trecut cu vederea într-o societate în progres”, spunea Irina Petraş în prefaţa lucrării.

Dumitru CONSTANTIN-ZAMFIR

[Cuprins]  [1]  [2]  [3]  [4]  [5]  [6]  [7]  [8]  [9]  [10]  [11]  [12]  [13]  [14]  [15]  [16]  [17]  [18]  [19]  [20]  [21]  [22]